Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CA DE CEARĂ
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 644 pentru CA DE CEARĂ.
Mihai Eminescu - A frumseții tale forme...
... mult, Inima-ți, a cărei tremur, a cărei bătăi ascult; Tu întreagă, când, răpită de al tău adânc amor, Te-alipești de pieptu-mi, scumpă, ca copii de mama lor, Cu-acea mândră, agățată și sălbatecă strânsoare Când ca iedera tu tremuri ce stejaru-l înconjoară... Tu nu vezi? Nu-ți aflu nume, un cuvânt în lumea-ntreagă Să-ți pot spune înc-o ... zice că e gând, Este însăși a mea viață azvârlită pe pământ. Căci iubirea mea și viața-mi nu sunt lucruri osebite, Ci ca sângele cu pieptul astfel ele-s înfrățite: Fără sânge nu-i viață, făr- de-amorul tău nu-s eu  Și o clipă fără tine chiar de mine îmi e greu, Nu mă vreau pe mine însumi, nu vreau lume  toate-s pleavă, De nu ești, lumina lunei s-a-nnegrit și e bolnavă, Ești al vieți-mi, al vederii, al auzului meu nerv, Și venin e ... omor de ea mă serv; De-mi urăsc suflarea-n mine, de doresc ca tot să piară, De
... să-i spuie de știa Dacă-n lume cunoștea Alt fugar ca vânăta, Să-i se dreagă inima. Când la urma tuturor, Iat-un biet de cerșetor. [4] În spinare cu desag Și în mână c-un toiag. Iar Ghemiș cum îl vedea, La pământ îl întindea, De falangă mi-l lega Și-l bătea și tot striga: ,,Măi sărace, sărăcilă, De când umbli cerând milă, Văzut-ai în calea ta Vreun cal bun ca vânăta?" ,,Stăi, jupâne, nu mai da, Că ți-oi spune tot ce știu. Eu cunosc un bidiviu La cel pașă din Măcin [5] Care bea ... ↑ Pedeapsa barbară a falangăi s-a aplicat în țară în timpul domniei fanarioților. Nenorocitul osândit la această pedeapsă primea lovituri de bici sau de vergi pe tălpile picioarelor, în vreme ce picioarele lui erau strâns legate de un drug, numit falangă, și ridicate în sus. ↑ În țările noastre e foarte rar de a găsi un cerșetor român, căci cerșetoria e considerată ca o meserie rușinoasă. A ajunge pe la ușile străinilor este cea mai mare nenorocire pentru un om, prin urmare e o foarte crudă ...
... să mă uit în ochii-ți ucizător de dulci." Și blânde, triste glasuri din vuiet se desfac, Acușa la ureche-i un cântec vechi străbate, Ca murmur de izvoare prin frunzele uscate, Acuș o armonie de-amor și voluptate Ca molcoma cadență a undelor pe lac. III "... cum de multe ori când mori oamenii, mulți de într-acei morți zic se scoală de se fac strigoi..." Îndereptarea legii, 1652 În salele pustie lumine roși de torții Rănesc întunecimea ca pete de jeratic; Arald se primblă singur, râzând, vorbind sălbatic Arald, tânărul rege, e-un rege singuratic - Palatu-i parc-așteaptă în veci să-i vie morții ... poartă el, Atât de albă fața-i ș-atât de nemișcată, Dar ochii-i ard în friguri și buza-i sângerată, Pe inima sa poartă de-atunci o neagră pată, Iară pe frunte poartă coroană de oțel. De-atunci în haina morții el și-a-mbrăcat viața, Îi plac adânce cânturi, ca glasuri de furtună; Ades călare pleacă în mândre nopți cu lună, Și când se-ntoarce, ochii lucesc de voie bună, Pân' ce-un fior de
... roibii de la carul Lui Faraon și-am zis: Ca ea Nici una n-află harul! Oh, cât de drag știi să zâmbești, Plăcută ești ca luna, Ca soarele curată ești, Tu singură-a mea una! Al tău sunt eu, a mea ești tu! Am optzeci de regine. Dar nu-mi sunt dragi ca tine, nu! Vezi, dragă, vara vine, Pe câmpuri vițele dau flori Și merele granate Se nasc, iubito, noi din zori Vom merge-n vii la ... Vă jur pe căprioare, Să nu-mi râdeți voi draga mea E neagră Sulamita, Căci soarele-a privit la ea, Dar cine-i ca iubita Lui Solomon? Frumoasă ești, Tu blândă porumbiță, Un crin în văi, așa-nflorești! Și neagra ta cosiță Ca purpura lui Dumnezeu, Cum fir de fir s-alege, Și-n lanț făcut din părul tău, Tu sclav ai prins un rege! Grădină-nchisă ești, izvor Oprit ca sub pecete, Privește-o, tu uimit popor! E soare între fete! Ca un sigil ea mi s-a pus Pe inima rănită; Cu văl p-obraz, la spate dus. Atât e de iubită, Ea, cea mai scumpă-ntre femei! Cuvintele-i ca mustul, Ca palmul e statura ei Și trupul ei ca bustul De fildeș în vestmânt safir Din piept până-n călcâie, Tu, Sulamito, deal ...
Mihai Eminescu - Luceafărul (Eminescu)
... mai pot pricepe." - "Tu ești copilă, asta e... Hai ș-om fugi în lume, Doar ni s-or pierde urmele Și nu ne-or ști de nume, Căci amândoi vom fi cuminți, Vom fi voioși și teferi, Vei pierde dorul de părinți Și visul de luceferi." * Porni luceafărul. Creșteau În cer a lui aripe, Și căi de mii de ani treceau În tot atâtea clipe. Un cer de stele dedesubt, Deasupra-i cer de stele - Părea un fulger nentrerupt Rătăcitor prin ele. Și din a chaosului văi, Jur împrejur de sine, Vedea, ca-n ziua cea de-ntâi, Cum izvorau lumine; Cum izvorând îl înconjor Ca niște mări, de-a-notul... El zboară, gând purtat de dor, Pân' piere totul, totul; Căci unde-ajunge nu-i hotar, Nici ochi spre a cunoaște, Și vremea-ncearcă în zadar Din goluri ... asemene Uitării celei oarbe. - "De greul negrei vecinicii, Părinte, mă dezleagă Și lăudat pe veci să fii Pe-a lumii scară-ntreagă; O, cere-mi, Doamne, orice preț, Dar dă-mi o altă soarte, Căci tu izvor ești de ...
... pe piept încrucișate, Răspică vorba: Țara, maiestate, E-n durăt greu. Tu nu-i auzi suspinul, Căci muzici cântă-n juru-ți. Și slugarnici Adormitori, ca-n zid, te-mpresurară, De nu mai poți vedea pe cei de-afară, Pe bunii tăi supuși cei mulți și harnici. Că n-ai cercat spre ei să-ți spinteci cale Să știi și-n țara ta ... bate, N-ai vrut decât spinări încovoiate Și guri deschise laudelor tale. Că de-a fost om să-ți steie drept în față, Ca pe-un vrăjmaș, l-ai depărtat de tine. Bătrânii pier. Dar oaste nouă vine, Și dureroase lucruri mai învață! Părăzi, decor de teatru, luminații, Tot ce pe vulg și pe copii înșală, Aceasta-i toată slava ta regală. Pe tristul gol din juru-ți decorații! Tu-n ... i sub hârtia poleită, Sub crăngi de brad trosnește putregaiul, Dar tu ești fericit. Lingușitorii Înalță imnuri proslăvirii tale Și fac să n-auzi cântecul de jale Cu care-și adorm foamea prășitorii. . . . . . . . . . . . . . . . Nu ți-ai iubit poporul, maiestate! Sau nu l-ai înțeles, și e totuna. De sus și până jos s-a-ntins Minciuna Ea leagă și dezleagă-n țară toate. Iar ca ...
... surioare. Prin plinirea îndatorirei a lui cuget se împacă, Iute îndărăt se-ntoarnă, ca terminul să nu treacă. Deodată varsă ploaie cerul încarcat de nor, De pe munți, din râpi, din lacuri se reped mii de povoaie, Râurele se fac râuri, valea s-umple d-unda lor, Și la punte când agiunge călătorul în nevoie, Volbura înfurietă temelia ei o sapă ... calea-i cearcă a închide, Ca să-l prindă cu odoare, spre a-l prăda și a-l ucide. De la mine ce se cere, a strigat de fior cuprins, N-am nimica-n astă lume decât viața ticăloasă, Și-asta încă pănă-n sară a da regelul m-am prins ... îndurat-ai a mă scoate, Ori voi-vei ca aice să fiu prada de vro fiară, Să las pe dulce amicul pentru mine ca să piară? Deodată-n propiere un plăcut lin murmuriu În tăcerea cea adâncă la urechea sa pătrunde; Stă, ascultă ș-apoi vede dintre stânci un ... nimerit; A mea inimă se-nvinge; eu chiar văd din astă faptă Că credința nu-i un fantom, ce înalt simț înzeit, Care de la oameni
... Gheorghe Asachi - Oile Oile de Gheorghe Asachi Apolog Imitație Eu nu știu di ce acuma, ca în timpul cel trecut, Alte vite chiar ca omul nu au dar de limbuție? Căci în epoca străveche, cum făcutu-ni-au știut Esop, Lafonten în Franța și nu-s Cine-n Românie [1] Zburătoare, târâitoare și cvadrupede ... a le muta Între râpi, stânci și corhane unde lupii să nu vie; Progetau însă și alții în giur curse să întindă Și pe lupii ca pe șoareci chiar de vii pe toți să-i prindă. În cea criză națională agiutori unii au cerut De l-acei ce între sine au simpatie animală, Aleanție cereau alții cu condiție de tribut, Pentru care ca să aibă la nevoie sprijineală, Încât lupii cei mai ageri, deși plini de răutate, Nu ar cuteza să calce încheietele tratate. În acel minut mult critic un măreț berbec și gras, Cărui frunte coronară două coarne maiestoase, Întăi ... a lui strămoșii petrecut-au păn-azi bine, Totdeauna esemple antice a urma ni se cuvine. Un om vrednic șede aice nu departe de la noi, Mare amic de cvadrupede, ce-i iubește ca ...
Mihai Eminescu - Povestea Dochiei și ursitorile
... Mihai Eminescu - Povestea Dochiei şi ursitorile Povestea Dochiei și ursitorile de Mihai Eminescu Crește iarba, mări, iară, Bătută de vânt de vară Unde mi-i pădurea rară. Dar în iarba cea frumoasă N-a intrat vrodată coasă Unde mi-i pădurea deasă. De desișul din pădure Nu s-atinse vro secure. Cât de naltu-i, cât de mare, Nicăieri nu vezi cărare, De și-ar pierde urmele Ciobănași cu turmele. La temei de codri deși Nu-i cărare ca să ieși, Ci-i rariște de brazi Și un ochi voios de iaz Și doi tei ca niște frați, La tulpină depărtați, La vârfuri amestecați. Iar la umbra celor tei Mi s-arată un bordei, Frunza cade de pe ei Scuturată, resfirată, Pe cărare aruncată. Iar pe prispă, singurea, Văduvioară tinerea, C-un picior îmi legăna Copilaș înfășățel, Ce îi râde frumușel. Și ... munți, ș-avea păduri, Și cetăți cu-ntărituri, Ș-avea sate mii de mii Presărate pe câmpii, Ș-avea sate mari și mici, Pline toate de voinici. Ce mai freamăt, ce mai zbucium Când, sunând voios din bucium, Chema țara la hotare, De-alergau cu mic cu mare, De ...
Gheorghe Asachi - Turnul lui But
... în mormânt. Oastea de la țări streine De un an s-au înturnat, Însă Butu nu mai vine; Aleu, poate-au răposat! Doamno,-i timp de măritat, De giunia ta-i pacat! Vai de har, de sănătate, Ca stele ochii sănini, De-a lor lacrimi neuscate Turbure-s amu fântâni, Că un altu pețitor Mâna-i cere și amor. Toți boierii vin din țară Și un prinț cu svita sa; Ana plânge în camară Că pe But nu poate-uita; Popa mâine ... Va veni azi Butul tău; În ursita-i mântuire, Ea va drege precum vreu; De la crivăț, de l-apus, Bune farmeci ț-am adus. De la codru buruiene, Iarba zânei de la Prut, De la vultur două pene, Iar tu, doamno, de-a lui But, Te rog, părul ca să-mi dai, Ce de suvenirul ai. Din păr șerpe vom forma, Două inel-oi împreuna, Din mic deget sânge-ai da Și pre șerpe voi giura, Cu inel oi ... venin. De ea piatra s-a-ncălzi, Doar ceva m-oi răcori. Ce colană-i ferecată? Crucea care mam-au dat! Cruce-mpunge ca
Mihai Eminescu - Rime alegorice
... iasme. Din ce în ce cu toții se apropii. Grădini lucesc și flori creșteau cu snopii, Iar roua curge în briliante umezi  Din crengi de arbori luminează stropii. Pe scări de marmur ne suim cu toții Și morți-și caut prin coloane soții: Sunt tineri unii ca iubirea moartă, Iar alți au barbe albe ca preoții. Dar toți cu toții sunt de om ruine Și risipiți din cârduri beduine Au fost găsit amara, cruda moarte Într-un pustiu arzând și fără fine. Vorbesc încet... ca-n somn... și vorba sună Ca frunze-uscate cari vântu-adună, Sau ca murmurul cel vrăjit de ape Când peste codri-apare blonda lună. Deodată-n două șirul se desface. În fund apare-un mândru chip ce tace; Cu roșii flori de ... dezmierdarea deveni insultă. Toți se iubesc  ș-o spun în gura mare. Toți au făcut din viață sărbătoare: De măști râzânde lumea este plină, De comedianți și de femei ușoare. Murmure doar s-aud de prin unghere, Unde cu glasul blând amantul cere, Pe când iubita gura ei, uscată